Cea de a doua sesiune de informare privind cel de-al doilea apel de proiecte în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria a avut loc astăzi, 16 februarie 2016, la Giurgiu, unde au participat 83 de potențiali beneficiari din judeţele Constanţa, Călăraşi, Teleorman și Giurgiu .
Autoritatea de Management (Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice din România), Autoritatea Națională din Bulgaria (Ministerul Dezvoltării Regionale si Lucrărilor Publice din Bulgaria) împreună cu Secretariatul Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România - Bulgaria au organizat această sesiune de informare cu privire la exercițiul financiar 2014-2020 din cadrul celui de-al doilea apel de proiecte.
Aceste sesiuni au scopul de a răspunde nevoilor de informare privind posibilitatea de accesare a fondurilor europene prin prezentarea celor 2 axe prioritare în cadrul cărora se pot depune proiecte până la 15 martie 2016, ora 16:00: axa prioritară 4 - O regiune calificată și inclusivă, axa prioritară 5 – O regiune eficientă, dar și de a exemplifica cele mai întâlnite erori apărute în scrierea unei cereri de finanțare.
Următoarele sesiuni de informare vor avea loc după cum urmează: 17 februarie 2016–Craiova, 18 februarie 2016 – Pleven, 23 februarie-Bucuresti.
Pentru a vizualiza fotografii de la acest eveniment, click aici.
Pentru a vizualiza prezentările susținute în cadrul evenimentului, click aici